Pentru numărul doi tipărit am ales o temă grea: înDOCTRINArea. Și-am vrut să exploatăm din taste variile forme pe care aceasta le ia în mai multe arii ale vieții noastre. Cum suntem îndoctrinați și cum ne afectează asta?

Începem ușor, cu o incursiune în ficțiunea din „Poliția memoriei” (Yoko Ogawa), prezentată de Mihail Vakulovski, apoi trecem la inevitabila îndoctrinare religioasă a copiilor, cu o perspectivă de interior pusă în context de Ionuț Popșea, fost afiliat religios vreme de mai bine de un deceniu. Anca Zaharia are o versiune subiectivă a pierderilor pe care le suferim din cauza îndoctrinării religioase a femeilor în confesiunea căreia i-a dat titlul citând o doamnă care a murit absurd, „Mă rog la Dumnezeu să-mi dea cancer, să mă chinui mai puțin pe lumea cealaltă”. Trecerea ușoară spre laicitate o face Dan Nicu în „Fake news și îndoctrinarea antivaxxerilor”, urmat de „Cei trei semizei ai Propagandei”, de Cosmin Iliescu, și încheind articolele temei cu Răzvan Mirică și „Dumnezeu e un tip alb, hetero, naționalist, nevaccinat, școlit acasă”.

În afara temei și cel puțin la fel de interesante, câteva materiale la care ținem în mod deosebit: „Am fost victima bullyingului înainte ca acesta să aibă un nume în România” (Bianca Tămaș), „Cartea care nu mi-a promis nimic și pe care o voi iubi iremediabil” (Iulia Sidon), „Live la vita” (Ioana Unk), un interviu cu George Andreescu - Gojira (realizat de Anna Cândea) și o serie artistică cu patru artiști fotografi amatori care reprezintă pariul underground făcut de Anca Zaharia în domeniu: Alex Cruceru, Alina Maria Șerban, Rareș Cătălin Popa și Maria Orban.