Dispariția inexplicabilă a unor săteni din Ardeal reprezintă doar punctul de pornire pentru ceea ce se va dovedi a fi o încercare de regăsire a sinelui, de reconciliere cu traumele trecutului, de (re)descoperire a ceea ce ne face în mod definitoriu umani. Între haosul birocrației excesive, omniprezența sufocantă a corupției, imposibilitatea de a comunica în mod real cu ceilalți și singurătatea insurmontabilă, inserarea fantasticului e cel mai firesc lucru cu putință, iar personajele, prinse în tumultul adaptării la un sistem diform după tranziția anilor ’90, suntem, până la un punct, fiecare dintre noi.