Fără a fi modificat radical evoluţia romanului european modern, contemporană cu o Virginia Woolf, Hortensia Papadat-Bengescu rămâne în orice caz o mare reformatoare în literatura româ­nă, o fondatoare strălucită şi încă inegalată a prozei analitice, care a ştiut să pătrundă în abisul psihologiilor obscure, cu mij­loacele observaţiei şi ale sugestiei fiziologice. Asocierea din­tre sondajul interior şi numeroasele notaţii de comportament, la nivelul reactivităţii organice spontane, conferă analizelor aces­tei autoare o puternică originalitate de formulă literară. Forţa construcţiei, de o impresionantă anvergură, evocarea unei mulţimi de personaje, pe amplul spaţiu al mai multor mii de pagini, adau­gă spiritului analitic inventiv energiile unei imaginaţii narati­ve autentice, nutrită poate de o experienţă limitată şi de o ex­pertiză externă elementară, în schimb de un dar excepţional de autoanaliză şi de introspecţie extrem de nuanţată a conştiinţei, dar mai ales a subconştientului individual. (FLORIN MIHĂILESCU)