In epoca moderna, au fost rare ocaziile cind elitele, masele, indivizii si natiunile au ajuns la consens si certitudini. Paradoxul perioadei actuale este ca traim un moment al consensului si certitudinilor: sintem siguri ca este criza. Certitudinea crizei naste insa o incertitudine care zdruncina increderea expertilor, liderilor politici, colectivitatilor si indivizilor: aceasta criza va provoca oare sfirsitul capitalismului si al democratiilor liberale?
In democratiile consolidate ale lumii, sondajele de opinie din ultimii ani arata ca increderea in institutiile-cheie ale democratiei a scazut semnificativ. In Romania, ea nu a scazut, nici nu a crescut: lipsa de incredere in aceste institutii a caracterizat de la bun inceput atitudinea cetatenilor fata de regimul democratic instaurat dupa 1989.
Criza democratiilor nu se manifesta la fel de intens in toate tarile democratice. Cele care au trecut printr-un regim totalitar fac fata mai greu crizei (in fapt, tripla: politica, economica si geopolitica), deoarece se afla intr-o eterna tranzitie. Eterna tranzitie este o eterna criza. Romania apartine acestei paradigme a vesnicei crize, care s-a manifestat din primele momente ale noului regim si a afectat toate institutiile democratice. Institutiile democratiei romanesti s-au nascut – si au ramas – in criza