Poveștile din acest volum ilustrează luptele purtate de Țările Române în cruciada antiotomană, prin eforturile unor personalități importante: Iancu de Hunedoara, voievodul Transilvaniei, Vlad Țepeș, domnul Țării Românești, și Ștefan cel Mare, domnul Moldovei.

„Ștefan își dădea seama că soarta Moldovei era pecetluită dacă nu izbutea să înfrângă pe turci. Ajutoare de la lehi degeaba ar aștepta, aceia fiind și ei încurcați în lupte cu moscoviții. A, dacă ar fi în scaun Vlad Țepeș, cât de bună s-ar dovedi alianța cu frații munteni, așa cum odinioară ghicise el însuși cumpăna țărilor românești.

Și, cu toate acestea, trebuie oricum pusă la cale o tovărășie între Muntenia și Moldova... Ștefan avea grabnică trebuință de un om devotat trup și suflet la București.”