Poezia e cea mai fluidă, mai schimbătoare și mai adaptabilă formulă literară. De-a lungul timpului, definițiile și formele poeziei depășesc ordinul sutelor de variante. Un singur lucru a fost așteptat constant de la poezie, cel puțin în ultimele trei secole: să provoace emoție.

Iar Alexandru Higyed este un expert în a provoca sensibilitatea cititorului, în a-l transporta cu totul în interiorul unor situații pline de dramatism, în a stârni și cele mai ascunse rezerve de empatie. Cel puțin două direcții semantice și de conținut acționează în tandem, în paralel sau împletit, în textele sale.

Una a intimității (familiale, de cuplu), marcată de o retorică melancolică sau nostalgică, cu o doză excelent cântărită de patetism și una a revoltei (interioare, sociale) ce face apel la o retorică virulentă, explozivă, ironică și uneori sarcastică, de o violență ce nu devine exaltată și laxă, ci deosebit de precisă.

Rezultă o poezie cameleon, când lirică și sensibilă, când critică și acidă, când narativă, când conceptual-ideologică. Trecerile acestea sunt insesizabile, corpul, forma, substanța poeziei sale se modifică organic, senzația e de corp viu, de text ce respiră. Spune o poveste și transmite o stare. Intensă. Încercați. Pe mine m-a convins.

Cosmin Perța